Meaningless.

Deci…o să plec. O să plec și o să stau 4 ani într-o lume pe care n-o cunosc încă. Și o să fie perfect. Doar că…mă tot gândesc cum o să fie atunci când nimic n-o să mai conteze. Când un 88 la Cambridge n-o să fie atât de important. Când o să fiu psihoterapeut și n-o să mă gândesc la teme și restul. Când n-o să-mi amintesc de prostiile făcute în liceu. Când o să deschid toate cutiile pe care acum le voi lăsa în urmă. Pentru că deși câteodată nu vrem să recunoaștem…mereu ne vom întoarce la ce-am fost. Și mereu vom deschide cutii vechi și prăfuite lăsate în urmă pentru a începe o nouă viață. Și asta e bine. Pentru că acele cutii sunt o parte din noi. Din ce vom fi mereu.

Și deși e dureros, mereu va trebui să ne amintim. De..tot. Pentru că oricât am încerca să devenim altcineva, mereu vom fi ce am fost. Doar că…altfel. Într-un fel.