Deci azi..cât o așteptam pe Silvia, mă gândeam..la mine. Și la viața mea. Mereu voi fi fata care a luat mai mult decât se aștepta la Cambridge. Mereu voi fi fata care se duce mereu prima la cel mai nou film. Mereu voi fi fata care adoră câinii, chiar și cei de pe stradă. Care “a inventat” tona de iubire. Care nu știe să consoleze. Care s-a dat jos din pat la 7 și ceva, deși trebuia s-o facă la 11. Mereu voi fi fata de la “Școala internațională din Napoli”. Care are un noroc incredibil. Și știi ce? E bine. Pentru că fiind toate acestea, sunt eu. Și chestia cu norocul…n-o alegem noi. Trebuie doar să știm când și cum să ne bucurăm de el. Pentru că deși e incredibil de bine…nu durează toată viața. Decât…poate…3 luni. Sau 6. Sau 4 ani.
Și chiar și cu noroc…mi-am dovedit că m-aș descurca și fără el. Și asta e cel mai important.
A…și mereu voi fi fata care…într-un moment le are pe toate, și apoi…nu mai are nimic.
Yours truly,
….
