Presupun ca tuturor le e frica de ceva. Intuneric, filme de groaza, sau mai stiu eu ce. Mie…mi-e frica de camere de hotel. Pentru ca desi o camera de hotel e facuta in asa fel incat sa te simti cat mai confortabil, mie mi-e frica de linistea inevitabila si ordinea aia atat de meticuloasa. Mi-e frica de faptul ca atatia oameni au fost in aceeasi camera de hotel, si totul a ramas acolo. De faptul ca oricat de mult s-ar schimba lumea de afara, camera aia ramane la fel, cu toate amintirile, cu tabloul deasupra mesei de la intrare, si bomboana de pe perna. Mi-e frica de sentimentul pe care mi-l da o camera de hotel. Ca e…rece..si neprimitor..si stie ca o sa plec in curand.
Mi-e frica.
Nu știu dacă știi cartea ”Orele” de Michael Cunningham, dar, la un moment dat, tipa închiriază o cameră de hotel ca să se sinucidă. Și se întreabă câți înaintea ei s-au sinucis în camera aia
) Mă rog, cam așa sunt și eu cu camerele de hotel. Mă gândesc la tot ce s-ar fi putut întâmpla în camera aia 