Mă simt….total separată de viața mea din România. Nu știu, e ciudat să te distrezi atât de mult într-un loc, și apoi să-ți amintești cât te distrai în altul, și să te întristezi. E ciudat cum mă uit afară și mă gândesc că văd același cer cu cei din România, dar totuși e altfel aici. E ciudat cum am început să citesc în Greacă fără să mai asociez literele cu cele din România.

E ciudat, și totuși bine, să știi că te-ai rupt de tot, și mai important, pentru că voiai. Dar acum, aici, în unele momente, mă simt de parcă n-aș exista. Pentru că nu aparțin lor, sunt doar o străină care a venit în ultimul an.

Cu acest blog am trecut prin enorm de multe lucruri, practic ce mi s-a întâmplat în 2 ani. Nu-mi vine să cred că a rezistat atâta timp, pentru că de obicei lucrurile care-mi fac bine nu rezistă mult. Dar mă bucur. Pentru că știu că orice ar fi, am blog-ul. Și dacă uit ceva, pot veni aici, pot citi că acele lucruri chiar s-au întâmplat.

În rest….e bine. E frumos aici. E….diferit. Mă pierd în mulțime, dar ceva îmi spune că e bine. Mă întreb deseori cine mai vine pe aici, să citească ce-am scris. Și apoi îmi dau seama că doar străinii ar veni…..din greșeală. Ceea ce e bine. Presupun.

Oricum. Luna viitoare, acest blog face 2 ani. Și mă bucur. Au fost 2 ani frumoși, deși dacă mă uit mai atent, pot vedea toate lacrimile. Dar nu contează. Pentru că viața merge înainte. Așa cum trebuie.